Articole importante

Contact

Adresa: Str. Lucian Blaga
Nr. 20, 310023, Arad
Telefon: 0040 257 280347
Fax: 0040 257 270956
E-mail: csm.arad@mts.ro

Iulia Berar s-a clasat prima la Naţionalele junioarelor

Scris de: C.S.
    Marţi, 06 Iunie 2017

Componentă a lotului naţional de gimnastică artistică, cu care se şi pregăteşte, arădeanca Iulia Berar a fost principala performeră a Campionatelor Naţionale rezervate junioarelor, de la Oneşti, întrecere în care s-a concurat la individual compus şi pe echipe.

Sportiva legitimată la CS Municipal s-a calificat de pe primul loc la junioare I, pentru finalele din toamnă. Eleva lui Ciprian Hegyi și Carina Franiov a încheiat concursul cu punctaje notabile: 12.400 la sărituri, 12.300 la paralele, 13.833 la bârnă şi 13.200 la sol. “A avut o evoluţie foarte bună, se vede un progres la ea. Sperăm să prindă lotul pentru Festivalul Olimpic de Tineret (FOTE). Cu aceste rezultate trebuie să se bată pentru medalie, în toamnă”, ne-a declarat Ciprian Hegyi.

Calificări pe linie în finalele din toamnă

CSM Arad a mai fost reprezentat la Naţionale de Cristina Vesa, la junioare II (nivel 4, 12-13 ani), clasându-se pe locul 9 şi concurând alături de sportive mai mari cu un an ca şi ea, componente ale lotului naţional, Iasmina Neacşu, locul 4 la junioare II (nivel 3, 11 ani) şi Daria Goina la junioare II (nivel 3, 11 ani), locul 24. Toate cele trei gimnaste arădene s-au calificat şi ele pentru finalele din toamnă.

Altfel, alte două gimnaste de la CSM Arad, Irina Iacob şi Larisa Rapas, ambele debutante la junioare III (nivel 1, 9 ani), au concurat bine pentru vârsta lor, la Naţionalele de la Oneşti.

Sus