Articole importante

Contact

Adresa: Str. Lucian Blaga
Nr. 20, 310023, Arad
Telefon: 0040 257 280347
Fax: 0040 257 270956
E-mail: csm.arad@mts.ro

Victorie cu Pouille! Marius Copil e în sferturi la Metz

Scris de: C.S.
    Vineri, 22 Septembrie 2017

Tenismanul arădean Marius Copil s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ATP de la Metz (Franța), dotat cu premii totale de 482.060 euro, după ce a reușit o victorie de senzație în fața francezului Lucas Pouille, numărul 22 mondial, cu 7-6 (4), 7-6 (6).

Copil, care s-a impus într-o oră și 46 de minute, a obținut a treia cea mai importantă victorie din carieră, după cele înregistrate în 2012 în primul tur la Beijing cu croatul Marin Cilic (numărul 13 mondial atunci), 3-6, 7-6, 6-4, și în 2014 în optimi la Brisbane cu francezul Gilles Simon (19 ATP), 7-5, 6-3. Pouille câștigase primele două confruntări cu Marius Copil, anul trecut în primul tur la Wimbledon, cu 6-4, 4-6, 6-4, 6-1, și anul acesta în optimi la Dubai, cu 6-1, 6-4.

Tenismenul de la CSM Arad și-a asigurat un cec de 13.970 euro și 45 de puncte ATP. Următorul adversar al lui Copil va fi germanul Peter Gojowczyk, victorios cu 6-4, 7-6 (4) în fața francezului Gilles Simon, cap de serie numărul opt. Gojowczyk (28 ani, 95 ATP) are 2-1 în meciurile directe cu Copil, pe care l-a întrecut în 2013 în primul tur la Bergamo, cu 6-3, 6-3, și anul acesta în primul tur la Wimbledon, cu 7-6 (5), 2-6, 6-3, 6-1. Copil a câștigat tot anul acesta, în ultimul tur al calificărilor la Roland Garros, cu 6-4, 6-7 (5), 7-6 (7).

Sus