Articole importante

Contact

Adresa: Str. Lucian Blaga
Nr. 20, 310023, Arad
Telefon: 0040 257 280347
Fax: 0040 257 270956
E-mail: csm.arad@mts.ro

Adelin Kotrong, în lotul de Europene: “Să fac o figură frumoasă!”

Scris de: C.S.
    Joi, 13 Aprilie 2017

Federaţia Română de Gimnastică a stabilit componenţa celor două loturi pentru Campionatele Europene de gimnastică artistică, programate în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca în perioada 19 - 23 aprilie.

La competiţie şi-au anunţat participarea 295 de gimnaşti şi gimnaste din 37 de ţări. România va fi reprezentată şi de doi sportivi arădeni, ambii debutanţi la acest nivel: Olivia Cîmpian, acum componentă a CNS Cetate Deva şi Adelin Kotrong, legitimat la CSM Arad. Din lotul feminin mai fac parte Ioana Crişan, Larisa Iordache şi Cătălina Ponor, antrenori fiind Nicolae Forminte, Claudiu Moldovan, Matei Stănei şi Liliana Cosma. Din lotul masculin al României mai fac parte Marian Drăgulescu, Cristian Băţagă, Vlad Cotuna, Laurenţiu Nistor şi Andrei Ursache, antrenori - Ionuţ Corlaci, Ioan Suciu, Vasile Vug.

Va concura la trei aparate

Kotrong a depăşit problemele medicale de după Cupa Mondială din Baku, reuşind să prindă lotul de Europene: “Vreau să fac o figură frumoasă şi să îmi fac treaba la fel ca la antrenamente. Va fi o presiune puţin mai mare, deoarece competiţia este la noi acasă, dar sunt convins că va ieşi bine! Mulţumesc tuturor celor care au crezut şi cred în mine”, ne-a declarat Adelin Kotrong, gimnast descoperit şi lansat, la Arad, de Eugen Căţean, acum şi arbitru internaţional.  Kotrong va concura la Europene la sol, sărituri şi cal.

Sus