Articole importante

Contact

Adresa: Str. Lucian Blaga
Nr. 20, 310023, Arad
Telefon: 0040 257 280347
Fax: 0040 257 270956
E-mail: csm.arad@mts.ro

Marius Mascovits ţine steagul sus pentru voleiul CSM-ului

Scris de: C.S.
    Miercuri, 17 August 2016

Multiplu campion naţional la volei pe plajă, Marius Mascovits continuă să apere culorile CSM Arad.

Experimentatul sportiv arădean a evoluat şi în acest an în Campionatul Naţional de seniori, făcând pereche cu dinamovistul Marius Şoloc. Cei doi au terminat competiţia de la Sibiu pe locul şapte, rezultat totuşi scontat în condiţiile în care s-au pregătit doar câteva zile împreună: “A fost destul de greu, pentru că am avut un timp scurt de antrenamente, practic ne-am pregătit doar 2-3 zile pentru acest Campionat Naţional. Sincer, nu sunt mulţumit de rezultat, dar trebuie să fiu şi realist şi să spun că mai mult nu cred că se putea. Am avut adversari valoroşi, echipe mult mai bine sudate, omogene, cu rezultate bune şi în anii trecuţi. Cu Andrei Laza, cu care am şi câştigat un campionat împreună, puteam obţine un rezultat mai bun, dar el a fost oprit în lotul naţional de sală şi astfel nu am putut face echipă”, ne-a declarat Mascovits, care oricum rămâne unul dintre cei mai titraţi şi valoroşi jucători din istoria voleiului pe plajă românesc.

Echipă cu un dinamovist

Mascovits şi Şoloc au făcut zilele trecute echipă şi la Oradea, la Cupa Electrofor, unde au obţinut locul trei, pentru ca în acest week-end, la turneul de beach-volley de la Arad, de pe “Constructorul” - ultimul din calendarul Federaţiei pe acest sezon - jucătorul de la CSM Arad să facă tandem cu un sportiv din Ungaria. Marius Mascovits este în paralel şi antrenor, atât la echipa de juniori a Pro Volei Arad, cât şi în voleiul pe plajă, unde sportivii săi au obţinut în acest sezon medalii naţionale:

Perspective în sectorul juvenil

La cadeţi avem un argint, prin Katona Tihamer, de la CSM Arad şi Sergiu Rodina, de la Pro Volei, cei doi fiind vicecampioni şi la juniori şi un bronz prin Toader Darie şi Balasz Csiszar, cel din urmă legitimat la CSM Arad. Sunt rezultate bune, iar perspectivele frumoase în voleiul pe plajă. În voleiul în sală e ceva mai greu, pentru a promova în elită e nevoie de bani”, mai spune Mascovits.

Sus